Potrivit as.ro, UTA ar fi primit interdicție la transferuri din partea FIFA. Ca și sursă, site-ul respectiv invocă platforma oficială a FIFA, Transfer Matching System, care – însă – poate fi accesată pe baza unui cont doar de către cluburile afiliate.
Din câte se pare, clubul UTA încă nu a primit o adresă oficială în acest sens, dar există bănuieli de unde i s-ar putea trage. Cel mai probabil, federația belgiană cere grila lui Virgiliu Postolachi în numele lui Royal Excel Mouscron, grupare desființată în această vară. Clubul arădean și-a asumat în momentul legitimării internaționalului basarabean o posibilă cheltuială suplimentară cu acesta.
Mai e o discuție și în jurul grilei de formare a lui Philip Otele, cei de la Zalgiris contactându-i deja pe oficialii utiști pentru a cădea la o înțelegere, iar discuțiile erau constructive. Și într-un caz și în celălalt, suma pe care ar trebui să o achite clubul UTA pentru a scăpa de interdicția la transferuri este undeva între 35 și 50 de mii de euro.
Evident, aceasta trebuie plătită pentru că Laszlo Balint are mare nevoie de întăriri în această iarnă, iar șefii clubului au și purtat și, se pare, încheiat negocieri cu doi-trei jucători. Unul dintre aceștia ar fi brazilianul Willie Barbosa, care se desparte de gruparea boliviană Club Jorge Wilstermann și poate ajunge la Arad. Vorbim despre un fotbalist ofensiv de 29 de ani, cotat de transfermarkt la o jumătate de milion de euro, care poate evolua oriunde în linia din spatele vârfului.
Postul său de bază al lui Willie ar fi cel de mijlocaș ofensiv stânga, dar se descurcă și în centru și în dreapta. Fotbalistul este impresariat de Bogdan Apostu și a mai jucat în prima parte a sezonului 2016-2017 în Liga 1, la FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER